Porecle

Aici imi voi trece eu poreclele mele si o scurta explicatie a lor. E un fel de jurnal al meu, e mult mai usor sa imi amintesc asa, decat sa stau o ora sa incerc sa imi amintesc un lucru. Voi mai completa in timp lista, dar rabdare.
Ktistai-probabil porecla cea mai putin cunoscuta a mea, este singura pe care mi-am ales-o singur. Este id-ul meu oriunde, si are o origine ciudata. Am citit undeva, de pe vremea cand mai citeam, ca aceasta denumire, Ktistai vine din daca, si inseamna luptator de sacrificiu, primii astfel de luptatori ai lumii (nu kamikaze astia japonezi) Cum intentionam sa imi fac un nou id de messenger, am folosit aceasta denumire, si de acum sunt peste tot trecut asa. Nu pot sa zic ca inseamna ceva pe plan sentimental, doar o amintire a unor greseli.
Brasoveanul-o porecla cu vechime. e de pe vremea cand abia intrasem eu in club(asociatia de voluntariat). am fost trimis impreuna cu Lush si cu Vlad la Poiana Caprioarei, intr-un training. Primul lucru pe care l-am facut ajungand acolo, stiind ca o sa facem niste boacane, am zis sa zicem ca suntem din alta parte, nu din Barlad, si din multe propuneri, a ramas Brasovul. Si asa am ajuns noi cei trei brasoveni. Si mi-e dor de vremurile alea.
Ala mic negru si neimportant-gluma a mamei mele, care cand eram mai mic si ma mai certa tata, bunica sau altcineva, imi zicea:"Ei, te-au vazut mai mic negru si neimportant si s-au luat de tine". Si sincer, negru sunt(aproximativ), neimportant cam sunt(din nou aproximativ), iar mic eram.
Marmota-probabil cea mai noua adaugire la lista mea de porecle este marmota, sau ala de inveleste ciocolata in staniol. Totul a pornit de la colegul meu de banca(se pare din pacate ca fost coleg de banca), pe care, fiind un ins un pic mai masiv, eu il strigam Ursule. Intr-o zi (iesisem cu clasa si diriga in oras), dupa ce il strig el imi raspunde pe masura, "Da marmoto". Si asa am ramas noi doi Ursul si Marmota(de la Milka). Eu invelesc ciocolata in staniol, el ii face bule. Deci ursule, treci la aparat!
Kabral-asta e incasata la ONF-ul de anul trecut, la Piatra Neamt. Mircea, ori pentru ca nu mai tinea minte cum ma cheama, ori ca sa faca misto de mine, ma striga Kabral. Si au inceput si altii sa imi zica asa. Momentan mai sunt putine persoane care imi zic asa, dar mai sunt unii care isi amintesc de ea exact cand nu trebuie.
Kurdistan-aceasta minunata porecla a aparut in urma unei ore de geografie. eram mai multi adunati si faceam haz de toate tarile care se termina in -stan(Afganistan,Uzbekistan..). Si la un moment dat cineva si-a amintit de Kurdistan, o alta tara cu aceasi caracteristica, la care unul din colegii mei a facut legatura cu faptul ca ma cheama Stan si asa am mai adaugat una pe lista. Una amuzanta.
Piatramen-da stiu ca de fapt se scrie altfel, dar nu e vina mea. aceasta porecla a aparut gratie lui Stefan Bors, si ale sale benzi desenate. Voi posta si un link mai jos. Tehnic vorbind, el isi prezinta viata un pic exagerata, si eu am avut bafta sa primesc un personaj, si anume Piatramen. Si da, sunt doar o piatra. Una desteapta si care il bate de fiecare data la poker.
Pietrovici-am un talent sa intru in benzi desenate, s-ar parea. Pietrovici apartine seriei "Coada-man" a lui Mihai Salavastru. Desi n-am avut fericirea sa vad decat vreo doua numere, stiu ca sunt o maimuta comunista si care sparge codurile de la NASA ca sa se distreze. Si e foarte naiva.
Valet-da, sunt un naiv. imi place sa ajut lumea fara sa primesc nimic. de multe ori fara macar sa primesc un multumesc. sunt incapabil sa refuz un te rog frumos(daca nu ma costa nimic si daca nu am ceva urgent de facut). Valet e dintr-a 9-a, eram de servici pe scoala, si eu alergam peste tot facand tot, in timp ce colegul meu statea si dormita in post. O alta colega, vazandu-ma, mi-a zis sa nu mai fiu asa Valet(eram cam prea serviabil si amabil, recunosc).
Shi-ret-ma voi intreba mult timp de acum incolo ce am cautat in trupa de teatru. nu vreau sa dau la actorie, nu am ajuta cu nimic in mod deosebit, nu ma ajuta la cv, pierd timp. si totusi mi-a placut. doi ani in care m-am distrat, m-am si enervat, in care am fost fericit si doborat, in care am sperat si am fost crunt dezamagit. Au fost doi ani. Al treilea nu va mai fi. Macar sper ca am sa raman cu niste prieteni. Shi-ret vine de la ultima repetitie de anul trecut, cand am zis ca vom face un snur, adica vom juca piesa cap-coada fara intreruperi. de aici la shi-ret nu stiu cum s-a ajuns. dar asa a ramas.
XIBVM- clasa a 9-a. inainte sa ajung cu fizica unde am ajuns. inainte de multe altele. Un playday(pentru necunoscatori, zile de joaca cu copii organizate de N.O.I). Si atat stiu, ca atunci cineva(nu zic cine), a inceput sa imi zica IBVM(spargeti codul dragii mei). Adevarul este ca dupa un timp faza s-a terminat, iar acum a ramas XIBVM(pont, X vine de la fosta). Sunt curios daca o sa ghiceasca vreo cineva ce inseamna IBVM(sa ghiceasca, nu sa stie dinainte!)
Congolez- din nou la ora de geografie. Cum mi se zicea mai in gluma ca vin de prin Africa, si eram prin zona Africii cu lectia, (de asemenea eram revoltati de faptul ca pe cravatele noastre scrie Bărlad, in loc de Bârlad) Ursul si-a amintit ca in Congo se afla un oras numit Barlad. "Iote de pe acolo esti tu mai Congolezule". Si a ramas si asta.

Boala

Nu stiu ce e cu Lucian... de doua zile e intr-un somn agitat, ciudat. Asta nu e normal, suntem antrenati pentru sase ore de somn. Doctorii i-au facut toate testele, dar nu stim ce are. Totul e normal. Eu si Dan stam de atunci tot timpul langa el, nu am mancat, abia putem sa ne inghitim cafeaua, de somn nici nu mai zic. Ovid a mai atipit, dar e normal, e doar un copil, chiar si la douazeci de ani. Sper sa nu il pierdem pe Lucian...
Ceea ce e si mai ciudat este ca uneori se trezeste, ca dintr-un cosmar, se uita buimacit in jur si adoarme la loc. Odata a strigat, aproape cu disperare, "Nu, trebuie sa ma intorc, trebuie sa o apar!". Nu stiu ce inseamna asta. Nici nu am indraznit sa le spunem medicilor.
Au mai trecut doua ore, s-a oprit din zvarcolit, doarme linistit ca un prunc. Orice ar fi fost, pare ca a disparut. Dan s-a dus sa se schimbe si sa se spele, iar cand se intoarce ma duc sa ma culc. Nu mai pot. Nu mai pot, oricat de mult l-as...
-Aaahh...
-Te-ai trezit! Dane! Dane vino incoa! Te simti bine?
-Piciule fir-ai sa fii ce ai patit. Ne-am speriat de moarte.
-Luciane!
-Unde sunt? De ce ma simt ca si cum as fi fost zdrobit de doi elefanti?
-Dormi de doua zile.. Sau, nu stiu, ceva ce parea a fi somn. Ce ai visat?
-Nu conteaza.. Aratati oribil! Ce ati facut?
-Te veghem pe tine! Fii atent la el, el viseaza gagici si noi nu mai puteam de grija. Cine era, era buna macar?
-Huh? Ce vrei sa zici Dane?
-Hai toti sa ne spalam si sa mancam ceva. Luciane, faci cinste, ne datorezi asta!
-Am de ales?

A fost odata...

A fost odata ca niciodata oamenii, niste luptatori bravi si puternici, aparandu-si pamanturile cu fierul sabiilor lor, gata sa moara pentru ce considerau ei drag. Si mai erau pe atunci si soparlele scheletice, un neam de vrajitori, dar si de luptatori, agili si destepti. Si intre aceste doua mari neamuri s-a lasat un mare razboi, incat pamantul a devenit rosu de sangele oamenilor si mov de cel al soparlelor. Paisprezece ani s-au luptat, pana cand intr-o zi, in mijlocul unei lupte au aparut dracii. Scorpioni iuti, demoni mareti, ingeri decazuti, dragoni rapizi, basiliscii puternici, si cate si mai cate neamuri de hidosenii, iar in fruntea lor, sarpele insusi, imbracat intr-o armura de neinfrant, si a carui colti distrugeau tot la simpla atingere. Au invins atat oamenii, cat si soparlele usor, maturand tot in fata lor, distrugand tot, asa ca cele doua neamuri s-au unit. Prima care a cazut a fost cetatea eterna a soparlelor. Neputinciosi in fata dracilor, ei au parasit-o, lasand-o prada mortii. Dar nici acesti draci nu erau de neinfrant. Sarpele si-a indreptat atentia spre cetatea stramoseasca a oamenilor, dar hoardele sale fusesere imputinate. Totusi intre timp, vrajitorii soparlelor aflasera cum poate fi infrant sarpele...
Trebuie spus ca intre oricare doua taramuri erau prapastii imense, ce duceau pana in mijlocul Pamantului. Peste aceste prapastii existau poduri, niste poduri facute de antici. Si sarpele nu putea fi distrus decat pe un astfel de pod. Si oamenii l-au distrus pe podul spre cetatea lor stramoseasca, dar podul s-a prabusit si nu s-au mai putut intoarce acolo. Era singurul pod. Dar dracii murisera. Toti.
Treizeci de ani mai tarziu, dracii s-au intors, condusi de paianjenii imensi. Acestia nu erau de neinfrant, dar erau multi si mult mai puternici decat orice aveau oamenii sau soparlele..
Pe atunci exista un om, un luptator simplu. Si intr-o zi acestui luptator i s-a intamplat ceva banal. S-a indragostit. Doar ca ceva deosebit a venit alaturi de aceasta dragoste. Magia. Aceea magie, din care e destul sa bei o singura cupa ca sa se distruga imperii, sa apara razboaie, sau sa se salveze vieti. Si el nu avea o cupa. Avea galaxii intregi de magie.
Dar mai era ceva. S-a speriat, dar nu de magie, de puterea ce o avea acum, de ce putea face, ci de dragoste. I-a fost frica. Frica de a fi distras, ca va fi omorat in batalie din neatentie, ca nu va mai fi cum era el. Si atunci si-a inchis sentimentele undeva adanc, inchise puternic, sa nu mai iasa niciodata. Sa moara acolo. Dar odata cu iubirea si magia, a inchis tot ce era el, tot ce credea, tot ce stia, tot ce voia. A ramas o armura goala, cu un bob de nisip in ea. O armura care lupta, ucidea, dar nu mai simtea nimic.
Dracii au fost infranti din nou. Intr-un fel. Cativa ani dupa aceea, acest luptator s-a gasit iar cu cea ce i-a pornit dragostea. Dracii erau de partea lor, iar pericolul mortii era departe. Ce nu era bine inainte, era perfect acum. Dar el nu mai putea sa se indragosteasca. A incercat sa deschida locul unde a inchis tot ce era el, dar n-a gasit decat frunze moarte.
Dar nu era totul perfect. Cineva il voia mort. Pe el si pe toti cei care ii erau apropiati. Cineva foarte puternic. Regele insusi. Si luptatorul nostru se va gasi vanat din toate partile, alaturi de doi prieteni si de Ea.

Carcera

Am intrat la carcera. Nu am mai fost intr-un loc ca asta de ani. Imi aduc aminte iar de colegi buni, de prietenii mei, de superiorii cretini, de tot ce a fost. De moarte, de frica, de viata, de iubire. Carcera poate inmuia si cele mai tari brute.
Se pare ca gardienii n-au mai invatat de mult smecherii noi. Ca de obicei, becul care fileaza, robinetul care nu se poate inchide, arcurile care ies din saltele, curentul din incapere, paturile gaurite, pernele pline de praf. Chestii mici care te scot din minti. Nu si pe noi. Desfiletam becul, sireturile devin dopuri pentru robinet, doi clesti rezolva rapid problema arcurilor, paturile si pernele le folosim ca sa blocam curentul, hainele devin paturi iar cutia de oxigen devine perna. E aproape comod.
A trecut jumatate de zi. Imi mai pierd timpul cu DRACK-ul, dar nu prea mult pentru ca il confisca daca il gasesc, si altul nu mai gasesc. M-am mai uitat pe celelalte intrari in asa-zisul meu "jurnal". Cat s-au schimbat lucrurile... Parca ieri eram un baietel pe Deneb care se juca in nisip, parca acum o ora m-am inrolat, parca acum doua minute mi-au murit parintii... Toata viata mea nu a fost decat o zi. N-am trait nici macar o zi...
-Luciane, da un pic DRACK-ul ala!
-Ce? Cum mama naibii de ai stiut?
-Stai cu patura in cap si faci multe miscari, deci erau doua variante. Ori te joci cu ce nu trebuie, ori ai un DRACK. Care e?
-Nu incetezi sa ma uimesti, Dane. Poftim.
-Ce faci, mai?
-Daca reusesc sa intru in rooter-ul principal, poate le jucam gardienilor o festa. Numai ei sa se distreze?
-Ai reusit?
-Da. Ce sa le facem, ce sa le facem? Hai sa-i udam. Dam drumul la extinctoare. Si, gata...
Banuiesc ca ar fi fost amuzant sa vedem fata gardienilor daca nu aparea o problema. Si anume ca Dan a pornit si extinctoarele din carcera. Suntem uzi pana la piele, stam intr-un fel de ploaie, si mai e si intuneric. Normal ca toti ne luam de Dan.
-Bai ametitule, ce ai facut?
-Am apasat butonul gresit...
-Cat de gresit?
-Cat sa dau drumul la toate extinctoarele de pe nava...
-Ce-ai facut?
Am izbucnit toti in ras. Un ditamai distrugatorul era acum udat leoarca. Ce imagine am fi fost pentru un inamic care ar fi fost prin zona. Problema s-a rezolvat, si noi am revenit in paturile noastre, dupa ce ne-am uscat atat noi cat si paturile. Am cazut iar in visare... Cate au fost, cate vor fi, habar nu am. M-am saturat sa ma plimb printre stele, vreau si eu o casa, cu peluza, cu bucatarie, cu televizor, o sotie, un caine ce trebuie spalat, un copil ce face numai nazbatii, trei prieteni buni, un pat adevarat, o pereche de blugi, niste muzica... Dar normal ca nu, Luciane!
Te-a mancat in zona dorsala, acum scarpina-te la ceafa.
-Bai paduchi de mansa, iesiti afara, vi s-a incheiat pauza. Duce-ti-va si face-ti-va o gaura, viermi spatiali!
Si cu aceste cuvinte rostite de stupidul nostru gardian mi-am revenit. Am iesit din carcera, si m-am indreptat direct spre cantina. Aveam nevoie de un "intaritor". Tipic colegilor mei, fiecare a facut ce l-a durut. Dan a plecat voios spre Mentenanta, are el ceva in minte. Ana s-a dus la zona de antrenament, vrea sa discute cu pustii care au iesit de pe mana noastra. Singurul mai abatut e Ovid. Prima oara la carcera. E dur intr-adevar. L-am expediat dupa Ana, e mult mai buna de mamica decat sunt eu de bona.

Inapoi la treaba

Au oasele mele... Dupa o luna de antrenamente cu nebunii astia nici nu ma mir. Nici unul din noi nu mai facuse un antrenament de vreo cativa ani. In afara de Ovid. Trezit, echiparea, marsul, reechiparea, antrenamente pe simulatoare, insusirea regulamentului, curse cu obstacole, zi de zi! Cand ajungem in pat, ei bine deja nu mai eram treji cand atingeam patul.

Ei, acum macar s-a terminat, dar intram la alte antrenamente. Macar nu ale noastre. Incununarea acestei luni de antrenamente va fi o luna in care va trebui noi sa antrenam recrutii. Noua ni s-au dat 20. Majoritatea nici nu stiu cum arata mansa navei, dar vor sa fie eroi. O sa vada ei ce inseamna sa lupti in spatiu. Eroi de tinichea! Problema e ca trebuie sa ii antrenam in trei probe, pilotat, mars si regulament. Si mai si concuram cu alte trei echipaje.
-Bai baieti, ce facem mai cu astia?
-Pai cred ca ar trebui sa incepem cu un orar.
-Avem o luna si trei probe. Hai sa fie o saptamana la fiecare si la urma o saptamana de... recapitulare.
-Ana, nu merge chiar asa. Pustii astia o sa fie aruncati direct in gura tunurilor dupa asta. Sincer, eu as zice sa ii antrenam trei saptamani la pilotaj, dar antrenamente dintre cele mai grele, si in ultima saptamana improvizam noi ceva la mars si regulament.
-Un pilot al GTVSA-ului trebuie sa stie sa marsaluiasca conform regulamentului! protesteaza Ovid.
-Poate prin fata lu' Sf. Petru. Eu sunt de acord cu tine Luciane.
-Merci Dane. Deci cum facem?
-Hai sa o facem!
-Dar...
-Nici un dar, Ovid! Cat ai stat tu la antrenamente la pilotaj?
-Doua luni!
-Ei au o luna pentru toate. Deci hai la treaba.
Si asa am si facut. Trei saptamani de antrenamente pe simulator. Si nu numai ce e normal. Cum se manevreaza nava, cum tragi, comenzile, cum pilotezi un bombardier, astea sunt chestii mici. Necesare dar mici. Le-am facut de toate. Lupte spatiale, 20 la 4. Bateam la baieti de rupeam. Cand vedeam ca se descurcau contra noastra, ii puneam impotriva navelor mari. Dupa aia, am inceput sa modificam modulele de antrenament. Bomba care distruge un distrugator dintr-o lovitura, nava de vanatoare care se teleporteaza, bombardierul cu viteza de interceptor, dar cu incarcatura imensa, nave de vanatoare cu bombe, nave mari cu scuturi. Astea nu exista. Dar nu stii ce gasesti pe camp. La final, a fost provocarea provocarilor. Ne-am adus colegii de escadroni, cei mai buni din cei mai buni, si i-am pus impotriva pustilor. Un 20 la 20 ca la carte. Dintre noi patru, Ovid a cazut primul, urmat de mine. Pustii au distrus 15 dintre noi, dar au pierdut. Totusi, crema cremelor aproape si-a luat bataie de la o mana de pusti. Antrenati de noi. Nu mai incapeam in costume de mandrie. In ultima saptamana am intrat in focuri. Ovid si-a luat vreo trei din ei si i-a pus la invatat regulamentul. Noi trei si restul recrutilor am ramas la mars.
In sfarsit a venit saptamana concurului. La pilotaj nu aveam nici o frica. Orice le vor arunca pustilor ei se vor descurca. La regulament aveam incredere in Ovid, si el era increzator. La mars ,insa, eram siguri ca o vom incasa. Nu se sincronizau, unii mai greseau pasii, si oricand se puteau dezechilbra. Si a inceput. La concursul de pilotaj a fost frumos. Toti cei 80 au fost pusi in lumea simulatorului, si asmutiti unul impotriva altora, echipele fiind cum au fost antrenate. Am batut usor, si cu numai doua pierderi. Comandantul navei a venit si ne-a felicitat imediat si a zis ca suntem cel mai bun echipaj din flota. La regulament n-am fost primii, dar nici locul doi nu e rau pentru cat au invatat baietii. La mars insa, a fost dezastru. Exact cum am preconizat, au fost nesincronizati, unii si-au uitat pasii si, ca sa punem capac, unul din ei s-a impiedicat si a cazut, tragand dupa el toata coloana. Acelasi comandant care venise si ne felicitase, a venit si ne-a spus ca suntem niste imbecili, si am incasat si doua zile de carcera. Asta e! Macar baietii se vor descurca.
-Hai baieti sa marsaluim prin fata lu' Sf. Petru si sa recitam regulamentul in fata inamicului, poate i s-o face mila si nu ne-o omori! astea au fost ultimele noastre cuvinte inainte sa intram la carcera.

... nu-i aici

Fragment din inregistrare video de la bordul distrugatorului Barta:
"-Ma intreb ce pifan de locotenent ne vor mai pune acum. Ei bine nu ma intreb ca stiu ca oricat de mult as incerca sa imi imaginez cat e de prost intotdeauna cei de la comandament ma depasesc.
-Stai linistita. Oare de ce nu te promoveaza pe tine sef de escadron?
-Pentru ca acolo sus sunt numai imbecili plini de testosteron care nu pot sa accepte o femeie ca sef de escadron, si inca la 89 Lei Albastri.
-Auzi?
-Da. Vine."
Asta discutau bunii mei fosti, actuali si viitori colegi, Ana si Dan, inainte sa ajung in sala de intrunire.
-Ana??! Dan??!
-Pici?
-Deci sa inteleg ca voi sunteti noul meu escadron?
-Bai baietas, da tu nu erai cumva seful expeditiei astea blestemate.
-Ca intotdeauna Ana, ai nimerit-o la fix. Eram. Acum sunt locotenentul vostru.
-In sfarsit un pic de distractie in Rai. Hai la o cantina, fac cinste.
-DAN!!! Inapoi. Avem putin de munca.
Nu-mi vine sa cred. Cum am putut sa dau iar peste astia doi. In timpul razboiului am fost colegi de escadron. Pe atunci eram patru. Cezar a murit in Capella.
Dan era bufonul grupului. Putea sa faca sa rada si niturile de pe nava. Dar era si un mecanic excelent, un negustor innascut (absolut orice voiai, iti putea face rost) si, ca toti, un pilot innascut.
Ana era liantul dintre noi. Nu am vazut-o niciodata pierzandu-si calmul si era destul sa se uite la noi ca sa ne calmam. Era si un strateg bun, oricum mai bun decat oricare din noi.
-Stati un pic. Suntem doar trei. Nu trebuia sa fim patru?
Se aude un batut din calcaie urmat de o voce care ziceai ca apartine unui muribund.
-Soldat Ovid Max raporteaza ca s-a prezentat la datorie la Escadronul 89 Lei albastri, echipajul trei si e gata de lupta.
Totul spus atat de repede si de tare incat am crezut ca va absorbi tot aerul din incapere. Eu mi-am varsat bautura pe mine, Dan a cazut jos iar Ana mai avea putin si sarea in picioare in pozitie de drepti. Daca nu aluneca pe podea si nu cadea peste Dan.
-Bai gagauta de doi lei, ce naiba iti veni sa ne sperii asa?
Respectivul continua pe acelasi ton de spanzurat.
-Domnule locotent, raportez ca nu am dorit sa va sperii.
-Daca mai scoti un singur cuvant regulamentar te iau la puricat pana la oase, ca o sa iti para rau ca nu le-ai scos ca sa le speli regulamentar! De unde naiba vii?
-Sirius, baza 15.
-Asta explica multe. Pe loc repaus, Ovid!
L-am pus la masa si mai mult cu forta am aflat ca are douazeci de ani si ca a fost dat la unitate pentru ca a furat o masina. Ori asta, ori inchisoarea. Avea sa fie al patrulea membru al echipei.

Sfarsitul...

Rasturnare de situatie... Deja m-am obisnuit. Doamne ce lume.
Pe scurt, in ultimele douazeci si patru de ore a avut loc inca o lovitura de stat soldata cu schimbarea presedintelui. Pe mine nu ma prea intereseaza lucrurile astea daca ma lasa in pace. Dar nu... Eram prea apreciat de fostul. Asa ca am fost informat ca voi fi inlocuit cu un alt comandant. L-am verificat. E un pusti de abia iesit de la cea mai buna academie cu medii extraordinare. Dar experienta mai zero.
-Sefu', au venit.
-Deja???Trebuiau sa ajunga in doua zile.
Nici nu apuc sa termin bine fraza ca respectivul si intra in camera cu inca doua persoane.
-Buna ziua. Sunteti comandantul Lucian?
-Banuiesc ca eram. Si dumneavoastra sunteti...
-Ark Dha'Jhor. Inlocuitorul dumneavoastra.
M-am uitat bine la el. Cu un cap mai scund ca mine, par tuns militareste, de abia ras, bine facut. Un nas carn atarna pe fata lui ca un glob de Craciun, gura nu era altceva decat doua linii... Pentru un racan acesta ar fi fost un ofiter de groaza. Inspira respect. Dar am mai avut de-a face cu de astia. Numai gura e de ei. Banuiesc ca n-a tras niciodata cu armele de pe nava... in altii.
-Bun, dar eu incotro??
-Sunteti numit comandant militar in sistemul Wolf 129.
Au! Wolf 129 e un sistem indepartat, in mare parte nelocuit in afara de cateva operatiuni miniere.
-Am aici actul de transfer. Din pacate nu am avut timp sa il completez si e inca in blanc.
Deodata o idee luceste intr-un colt al mintii. Ii dau imediat drumul.
-Daca e asa cer sa fiu transferat ca sef de escadron la 89 Lei Albastri.
Un moment de tacere. Nenorocitul cantareste situatia.
-Sunt de acord. Voi vorbi cu superiorii mei. Va rog sa eliberati biroul si cabina.
Dupa care iese. Fiecare dintre noi e convins ca l-a batut pe celalalt. Faptul ca voiau sa ma mute pe Wolf 129 insemna ca voiau sa scape de mine. Dar propunerea mea le convine mai mult. 89 Lei Albastri e escadronul care e intotdeauna aruncat in mijlocul luptei, unde e mai greu, si cu putin noroc puteam sa mor si sa ii si ajut. Dar am mai fost sef de escadron la ei. Si inca ma mai descurc cu Erineys-urile. Macar raman langa baieti.