Boala

Nu stiu ce e cu Lucian... de doua zile e intr-un somn agitat, ciudat. Asta nu e normal, suntem antrenati pentru sase ore de somn. Doctorii i-au facut toate testele, dar nu stim ce are. Totul e normal. Eu si Dan stam de atunci tot timpul langa el, nu am mancat, abia putem sa ne inghitim cafeaua, de somn nici nu mai zic. Ovid a mai atipit, dar e normal, e doar un copil, chiar si la douazeci de ani. Sper sa nu il pierdem pe Lucian...
Ceea ce e si mai ciudat este ca uneori se trezeste, ca dintr-un cosmar, se uita buimacit in jur si adoarme la loc. Odata a strigat, aproape cu disperare, "Nu, trebuie sa ma intorc, trebuie sa o apar!". Nu stiu ce inseamna asta. Nici nu am indraznit sa le spunem medicilor.
Au mai trecut doua ore, s-a oprit din zvarcolit, doarme linistit ca un prunc. Orice ar fi fost, pare ca a disparut. Dan s-a dus sa se schimbe si sa se spele, iar cand se intoarce ma duc sa ma culc. Nu mai pot. Nu mai pot, oricat de mult l-as...
-Aaahh...
-Te-ai trezit! Dane! Dane vino incoa! Te simti bine?
-Piciule fir-ai sa fii ce ai patit. Ne-am speriat de moarte.
-Luciane!
-Unde sunt? De ce ma simt ca si cum as fi fost zdrobit de doi elefanti?
-Dormi de doua zile.. Sau, nu stiu, ceva ce parea a fi somn. Ce ai visat?
-Nu conteaza.. Aratati oribil! Ce ati facut?
-Te veghem pe tine! Fii atent la el, el viseaza gagici si noi nu mai puteam de grija. Cine era, era buna macar?
-Huh? Ce vrei sa zici Dane?
-Hai toti sa ne spalam si sa mancam ceva. Luciane, faci cinste, ne datorezi asta!
-Am de ales?