Carcera

Am intrat la carcera. Nu am mai fost intr-un loc ca asta de ani. Imi aduc aminte iar de colegi buni, de prietenii mei, de superiorii cretini, de tot ce a fost. De moarte, de frica, de viata, de iubire. Carcera poate inmuia si cele mai tari brute.
Se pare ca gardienii n-au mai invatat de mult smecherii noi. Ca de obicei, becul care fileaza, robinetul care nu se poate inchide, arcurile care ies din saltele, curentul din incapere, paturile gaurite, pernele pline de praf. Chestii mici care te scot din minti. Nu si pe noi. Desfiletam becul, sireturile devin dopuri pentru robinet, doi clesti rezolva rapid problema arcurilor, paturile si pernele le folosim ca sa blocam curentul, hainele devin paturi iar cutia de oxigen devine perna. E aproape comod.
A trecut jumatate de zi. Imi mai pierd timpul cu DRACK-ul, dar nu prea mult pentru ca il confisca daca il gasesc, si altul nu mai gasesc. M-am mai uitat pe celelalte intrari in asa-zisul meu "jurnal". Cat s-au schimbat lucrurile... Parca ieri eram un baietel pe Deneb care se juca in nisip, parca acum o ora m-am inrolat, parca acum doua minute mi-au murit parintii... Toata viata mea nu a fost decat o zi. N-am trait nici macar o zi...
-Luciane, da un pic DRACK-ul ala!
-Ce? Cum mama naibii de ai stiut?
-Stai cu patura in cap si faci multe miscari, deci erau doua variante. Ori te joci cu ce nu trebuie, ori ai un DRACK. Care e?
-Nu incetezi sa ma uimesti, Dane. Poftim.
-Ce faci, mai?
-Daca reusesc sa intru in rooter-ul principal, poate le jucam gardienilor o festa. Numai ei sa se distreze?
-Ai reusit?
-Da. Ce sa le facem, ce sa le facem? Hai sa-i udam. Dam drumul la extinctoare. Si, gata...
Banuiesc ca ar fi fost amuzant sa vedem fata gardienilor daca nu aparea o problema. Si anume ca Dan a pornit si extinctoarele din carcera. Suntem uzi pana la piele, stam intr-un fel de ploaie, si mai e si intuneric. Normal ca toti ne luam de Dan.
-Bai ametitule, ce ai facut?
-Am apasat butonul gresit...
-Cat de gresit?
-Cat sa dau drumul la toate extinctoarele de pe nava...
-Ce-ai facut?
Am izbucnit toti in ras. Un ditamai distrugatorul era acum udat leoarca. Ce imagine am fi fost pentru un inamic care ar fi fost prin zona. Problema s-a rezolvat, si noi am revenit in paturile noastre, dupa ce ne-am uscat atat noi cat si paturile. Am cazut iar in visare... Cate au fost, cate vor fi, habar nu am. M-am saturat sa ma plimb printre stele, vreau si eu o casa, cu peluza, cu bucatarie, cu televizor, o sotie, un caine ce trebuie spalat, un copil ce face numai nazbatii, trei prieteni buni, un pat adevarat, o pereche de blugi, niste muzica... Dar normal ca nu, Luciane!
Te-a mancat in zona dorsala, acum scarpina-te la ceafa.
-Bai paduchi de mansa, iesiti afara, vi s-a incheiat pauza. Duce-ti-va si face-ti-va o gaura, viermi spatiali!
Si cu aceste cuvinte rostite de stupidul nostru gardian mi-am revenit. Am iesit din carcera, si m-am indreptat direct spre cantina. Aveam nevoie de un "intaritor". Tipic colegilor mei, fiecare a facut ce l-a durut. Dan a plecat voios spre Mentenanta, are el ceva in minte. Ana s-a dus la zona de antrenament, vrea sa discute cu pustii care au iesit de pe mana noastra. Singurul mai abatut e Ovid. Prima oara la carcera. E dur intr-adevar. L-am expediat dupa Ana, e mult mai buna de mamica decat sunt eu de bona.

Inapoi la treaba

Au oasele mele... Dupa o luna de antrenamente cu nebunii astia nici nu ma mir. Nici unul din noi nu mai facuse un antrenament de vreo cativa ani. In afara de Ovid. Trezit, echiparea, marsul, reechiparea, antrenamente pe simulatoare, insusirea regulamentului, curse cu obstacole, zi de zi! Cand ajungem in pat, ei bine deja nu mai eram treji cand atingeam patul.

Ei, acum macar s-a terminat, dar intram la alte antrenamente. Macar nu ale noastre. Incununarea acestei luni de antrenamente va fi o luna in care va trebui noi sa antrenam recrutii. Noua ni s-au dat 20. Majoritatea nici nu stiu cum arata mansa navei, dar vor sa fie eroi. O sa vada ei ce inseamna sa lupti in spatiu. Eroi de tinichea! Problema e ca trebuie sa ii antrenam in trei probe, pilotat, mars si regulament. Si mai si concuram cu alte trei echipaje.
-Bai baieti, ce facem mai cu astia?
-Pai cred ca ar trebui sa incepem cu un orar.
-Avem o luna si trei probe. Hai sa fie o saptamana la fiecare si la urma o saptamana de... recapitulare.
-Ana, nu merge chiar asa. Pustii astia o sa fie aruncati direct in gura tunurilor dupa asta. Sincer, eu as zice sa ii antrenam trei saptamani la pilotaj, dar antrenamente dintre cele mai grele, si in ultima saptamana improvizam noi ceva la mars si regulament.
-Un pilot al GTVSA-ului trebuie sa stie sa marsaluiasca conform regulamentului! protesteaza Ovid.
-Poate prin fata lu' Sf. Petru. Eu sunt de acord cu tine Luciane.
-Merci Dane. Deci cum facem?
-Hai sa o facem!
-Dar...
-Nici un dar, Ovid! Cat ai stat tu la antrenamente la pilotaj?
-Doua luni!
-Ei au o luna pentru toate. Deci hai la treaba.
Si asa am si facut. Trei saptamani de antrenamente pe simulator. Si nu numai ce e normal. Cum se manevreaza nava, cum tragi, comenzile, cum pilotezi un bombardier, astea sunt chestii mici. Necesare dar mici. Le-am facut de toate. Lupte spatiale, 20 la 4. Bateam la baieti de rupeam. Cand vedeam ca se descurcau contra noastra, ii puneam impotriva navelor mari. Dupa aia, am inceput sa modificam modulele de antrenament. Bomba care distruge un distrugator dintr-o lovitura, nava de vanatoare care se teleporteaza, bombardierul cu viteza de interceptor, dar cu incarcatura imensa, nave de vanatoare cu bombe, nave mari cu scuturi. Astea nu exista. Dar nu stii ce gasesti pe camp. La final, a fost provocarea provocarilor. Ne-am adus colegii de escadroni, cei mai buni din cei mai buni, si i-am pus impotriva pustilor. Un 20 la 20 ca la carte. Dintre noi patru, Ovid a cazut primul, urmat de mine. Pustii au distrus 15 dintre noi, dar au pierdut. Totusi, crema cremelor aproape si-a luat bataie de la o mana de pusti. Antrenati de noi. Nu mai incapeam in costume de mandrie. In ultima saptamana am intrat in focuri. Ovid si-a luat vreo trei din ei si i-a pus la invatat regulamentul. Noi trei si restul recrutilor am ramas la mars.
In sfarsit a venit saptamana concurului. La pilotaj nu aveam nici o frica. Orice le vor arunca pustilor ei se vor descurca. La regulament aveam incredere in Ovid, si el era increzator. La mars ,insa, eram siguri ca o vom incasa. Nu se sincronizau, unii mai greseau pasii, si oricand se puteau dezechilbra. Si a inceput. La concursul de pilotaj a fost frumos. Toti cei 80 au fost pusi in lumea simulatorului, si asmutiti unul impotriva altora, echipele fiind cum au fost antrenate. Am batut usor, si cu numai doua pierderi. Comandantul navei a venit si ne-a felicitat imediat si a zis ca suntem cel mai bun echipaj din flota. La regulament n-am fost primii, dar nici locul doi nu e rau pentru cat au invatat baietii. La mars insa, a fost dezastru. Exact cum am preconizat, au fost nesincronizati, unii si-au uitat pasii si, ca sa punem capac, unul din ei s-a impiedicat si a cazut, tragand dupa el toata coloana. Acelasi comandant care venise si ne felicitase, a venit si ne-a spus ca suntem niste imbecili, si am incasat si doua zile de carcera. Asta e! Macar baietii se vor descurca.
-Hai baieti sa marsaluim prin fata lu' Sf. Petru si sa recitam regulamentul in fata inamicului, poate i s-o face mila si nu ne-o omori! astea au fost ultimele noastre cuvinte inainte sa intram la carcera.