Ne vom revedea...

Blestemata nebuloasa... M-am saturat, VREAU SA IES!!! Daca are dreptate psihologul navei trebuie sa ma descarc. Sa spun povestea mea cuiva. O poveste care n-a interesat pe nimeni.
Acum treizeci si noua de ani Armata Galactica Terrana si Flota Parlamentare Vasudana erau deja in razboi de paisprezece ani. Amandoua in pragul colapsului, aproape distruse. Apoi au aparut Shivanii. Oamenii si acesti Vasudani au format repede o alianta subreda pentru ai opri. Degeaba. Au distrus Vasuda Prime si i-am oprit de la a distruge Pamantul, dar cu pretul pierderii contactului cu acesta. Dupa treizeci si doi de ani aceasta fragila alianta a fost iar pusa la incercare doar ca din interior. Trei sisteme s-au revoltat si au inceput rebeliunea. Tatal meu a fost printre primii cazuti la lupta de la Paterson. Au reusit si i-au gasit trupul si mama a plecat sa il aduca acasa sa il inmormantam... N-ar fi trebuit sa o las. Rebelii au atacat transportorul ei si i-au imprastiat pe amandoi in spatiul rece.
GATAAAAAAAAAAAAAA!!! Nu mai vreau sa imi amintesc! Doare prea tare!! Dar trebuie. M-am inrolat si am luptat . Ucideam orice era de cealalta parte a baricadei cu setea unui ucigas... Dar credeam ca o sa redevin cum eram dupa ce se va termina. Cand s-a terminat toata nebunia s-au intors Shivanii. Aproape ca ne-au exterminat dar i-am oprit. Pana data viitoare. M-am reintors acasa. Incredibil cum plantele de pe Pamant s-au adaptat asa de bine pe Deneb. Caisul inflorise, merii inmugurisera... Mi se parea ca o sa fiu iar normal. Totusi ma simteam singur . Singura persoana la care m-am gandit a fost iubita mea. Plecasem din bratele ei si ma dusesem direct in cele ale miresei in doliu.
Am batut timid la usa. Mi-a raspuns chiar ea. Si-a aratat in mica deschizatura a usii fata.
-Buna ziua. Cine sunteti? Nu ma mai cunostea.
-Nu ma mai tii minte?
-Ar trebui?
-Lucian ma numesc.
-Luci!!!
Mi-a sarit in gat, m-a invitat in casa, n-am mai stiut de noi o zi intreaga. Dar eu nu mai puteam simti nimic. Am plecat de la ea si m-am dus direct la baza flotei. Am cerut un loc de munca cat mai departe. Cat mai departe de iubire, de fericire, de amintiri. Cat mai departe... Am fost trimis pe planeta capitala. Am avansat repede prin ranguri pentru ca munceam zi si noapte, faceam orice ca sa uit. Dar la o sedinta am contrazis un personaj ciudat care a aparut de nicaieri la noi. Era chiar presedintele de consiliu al aliantei. Eram stimat de toti deci nu ma putea inlatura asa ca solutia sa a fost perfecta. Tocmai descoperisem calea catre o noua galaxie si m-a numit comandantul expeditiei. Mi s-a dat o baza saracacioasa intr-o centura de asteroizi si mi-a dat cele mai vechi nave aflate la dispozitia sa. De fapt nava care trebuia sa ma duca acolo era "aranjata". Trebuia sa explodeze la zece secunde dupa ce intram in subspatiu... Numai norocul si un prieten bun m-au salvat. Presedintele a fost inlaturat si inlocuit. Noul presedinte m-a vazut ca un erou si mi-a lasat mana libera. Mi-am mutat baza intr-o nebuloasa. N-am mai iesit de aici de doi ani.
Nu mi-am mai vazut stelele, iubitele mele stele.Nu vad decat cum joaca fantasmele trecutului in spatele geamului din cabina mea, o avertizare muta de dincolo si in care ne vom pierde cu totii. Ce se aude? Suna telefonul. Daca nici macar in timpul liber nu ma lasa in pace ii mananc pe baieti:
-Alo?
-Ai plecat demult fara sa zici un cuvant...
-Ah, tu.. Intelege-ma, nu voiam sa suferi...
-Te-am iubit, te-am iubit prostutule si te iubesc si acum. Vin-o inapoi!
-Da, dar eu numai sunt acel pe care l-ai iubit, eu sunt o fiara, o armura goala in care a mai ramas doar un bob de nisip.
-Nu vorbi asa!
-Nu pot! Nu pot! Te rog, daca m-ai iubit intelege-ma si uita-ma!
-Nimic din ce iti voi zice nu iti va alina durerea, nu?
-Nu! Doar o va intarata.
-Atunci adio! Dar tine minte ceva...
-Ce...?
-Undeva, candva, ne vom revedea...