Eu

Maine am prima conferinta a celor sase colaboratori. Da, sase imperii, aliante, federatii sau ce o mai fi se vor intalni maine sa hotarasca soarta a miliarde. Suna patetic, nu? Asa imi suna si mie dar trebuie. Baietii au aranjat noile DRACK-uri ca sa fie portabile asa ca o sa tin jurnalul asta peste tot. In doua ore plec.
-Ce naiba? Bai ce vrei mah?
-Stai cuminte!
-Merk??? Ce faci omul lui Dumnezeu??? Eu trebuia sa fiu pe transportor pe drum spre locul de reuniune!
-Stiu!
-Pai si atunci?
-Priveste!
Niste precizari. UAU!!! Da, subordonatul meu, un om de altfel sters ma rapise si ma adusese la bordul unei vechi nave de lupta terrane. Cu care tocmai am iesit din nebuloasa. Stelele mele... Doamne cat sunt de frumoase. Oare de ce a trebuit EU sa vin aici, oare de ce a trebuit EU sa ma schimb din cine eram, oare de ce a trebuit sa renunt la bucurie, la dragoste, LA VIATA??? Deodata imi ajunge in minte un gand plapand, timid. Dar daca nu m-am schimbat. poate eu asa am fost dintotdeauna. Nimeni nu m-a schimbat. Nici o carte, nici un razboi, nimic nu are puterea sa schimbe un om asa cum credeam ca m-am schimbat. Deodata am simtit pe spate acele furnicaturi placute, electrizante care le simt cand sunt in situatii grele si imi dau drumul la toata energia. Am ramas cateva minute in admiratie si dupa aceea mi-am amintit de pozna colegului.
-Bine, bine, dar ce naiba faci mah? Cand o sa vada ca o sa lipsesc o sa trimita o intreaga flota pe urmele noastre.
Nu mi-a raspuns dar mi-a intins castile de la comunicator. Am avut dreptate. Gasca de la baza se dadea de ceasul mortii pentru ca eu lipseam.
-Aici Ktistai228, ma receptionezi baza?
-Aici baza, va receptionam clar si tare. Unde sunteti?
Pentru prima oara ma enerva limbajul acesta respectuos si toate celea.
-Baza, sunt bine si ma indrept spre locul de intrunire.
-Cum va recunoastem?
-Doua lucruri. Unu: daca mai zici "va" ajungi la Mentenanta si doi sunt intr-un Ulysse.
-Am inteles!
Acum ca am rezolvat o problema trebuia sa il iau pe Merk la suturi.
-Merk! Vino putin! Ce ti-a venit sa actionezi asa?
-Sefule, sa stii ca daca iti pui jurnalul pe reteaua principala poate sa il citeasca oricine. Eu am avut curiozitatea si m-am gandit ca sunt pe aici niste prieteni catre a-ti vrea sa ii revedeti. Si ca sa va dau un sfat mai lasati naibii figurile alea de stil ca strica tot farmecul.
-Aminteste-mi sa-ti dau o marire de salariu si o sapuneala zdravana cand ajungem la baza.
In sfarsit am ajuns la locul de intrunire. O statie Arcadia echipata cu tot ce inseamna lux in galaxia asta. Dar mai era de munca.

Un ratacitor

Ok. Trebuie sa fac asta.
Inca o intrare in acest asa zis jurnal. Franc fiind, trebuie sa recunosc ca m-am simtit mai bine. Inca o poveste care as fi preferat sa ramana numai a mea.
M-am nascut pe Deneb, acum douazeci si opt de ani. Acolo am crescut, am trait, am iubit prima oara. Un lucru care m-a frapat a fost ca in clasa a patra am facut un test ADN si rezultatele mi-au spus un lucru ciudat. 35.65% din mine e dac. Da, apartin unei populatii antice. Un asemenea lucru e foarte ciudat incat gradul de metisare de pe coloniile pamantesti e imens. Am tacut si am trecut mai departe, nestiind ce imi va rezerva soarta.
Dupa aceea a urmat acel incident blestemat. Nu vreau sa il mai repet. M-am inrolat dupa doua zile de la aflarea vestii. L-am lasat pe Bicky pe strada si am plecat cu nimic altceva decat hainele de pe mine si o dorinta nestapanita. Doua luni am facut pregatiri si antrenamente. Cand in sfarsit am fost gata sa intru in lupta am fost repartizat la 53 Capete de Ciocan pe nava amiral a flotei a 3-a, Aquitane. Ne-au plimbat prin toata galaxia. Am fost primii care am intrat in nebuloasa. De atunci am inceput sa am cosmaruri. In cele mai multe eram in casa mea, cu iubita mea in brate, mama in bucatarie si tata in garaj si era frumos si iubeam viata. Deodata se lasa o ceata ciudata, albastra si inghite incet totul. Prima oara pe tata, apoi pe mama, iubita mea, casa, toata viata mea, lasandu-ma singur si ratacind in nimic pentru totdeauna. In altele visam ca oriunde mergeam ma urmarea o umbra, dar care in loc sa dispara in lumina, ea aparea din ce in ce mai bine pronuntata. Am fost sigur ca acolo voi muri. Ca nu voi mai iesi din acel joc de fantasme. Cand am iesit, nu am avut timp sa ma bucur. Shivanii atacau cu toata forta, cu 81 de Jugernauth-uri, nave atat de mari si de puternice incat nu aveau rival. A trebuit sa sacrificam Capella ca sa ii oprim. Am fost ultimul care a iesit din acel sistem. Shivanii au determinat o supernova si au distrus intreg sistemul solar. Am iesit cum am putut. Cand am ajuns pe cealalta parte am avut parte de o imagine de cosmar. Cateva nave inamice trecusera si acum ne atacau. Flota noastra era pulbere stelara. Nu stiu cum i-am invins, a fost ca un vis. Mi s-a zis ca am distrus doua crucisatoare si ca atunci cand m-au recuperat eram pe jumatate mort.
M-am intors acasa si am facut ce am facut. Cand am ajuns la baza flotei de pe Deneb tipii m-au trimis pe Aldebaran, planeta-capitala a GTVA-ului. Nu mi-a mai pasat de nimic in afara de munca. Eram privit ca un muncitor excelent dar un prieten de doi bani. La doi ani dupa terminarea celui de-al doilea razboi cu Shivanii a avut loc poate cel mai ciudat incident din istoria noastra.
O zi la fel de obisnuita si de tampita ca oricare alta. Ei bine, nu chiar. Ne duceam in Altair la o conferinta a Aliantei. Incepusem sa imi revin, oarecum. In mod corect ar fi trebuit sa stau intr-un transportor cu ceilalti participanti, dar am tras niste sfori si mi s-a dat un Myrmidon pentru a-l pilota. Ce bine era sa fiu iarasi in spatele mansei. Mi-au revenit in memorie atat lucruri bune, glumele cu colegii, noptile pierdute in cantina dupa o lupta grea, dar si tragediile, distrugerea Psamtikului, anihilarea Colossusului in fata mea, distrugerea Capellei. Asa, pierdut in ganduri am ajuns in Altair. Inainte sa andocam cu nava gazda a aparut din subspatiu un distrugator Shivan. Comandantul navei gazda era un mosulet de treaba dar imbatranit si fara habar de cum se purta un razboi modern. A incercat el sa dea cateva comenzi dar erau aproape sinucigase. Ne-am adunat pentru atac. Zece nave de lupta contra unui colos de patru kilometri. N-aveam nici o sansa. Dar eram hotarati sa luptam cat sa le dam timp celorlalti sa scape. Deodata se aud in casti niste zgomote ciudate urmate de niste cuvinte...umane.
- Aici distrugatorul Shivan Karyeila. Nave aliate, nu trageti. Am venit intr-o misiune diplomatica. -Ce?? Baieti, aveti grija. Shivanii nu vorbesc terrana.
-Multumita lui Aken Bosch avem un modulator care va permite sa ne intelegeti. Si invers.
Aken Bosch. Imbecilul care a pornit revolutia. Tiranul datorita caruia au murit saisprezece milioane de oameni, printre care si parintii mei primea credit pentru o inventie care nici nu era a lui.
Deodata se aude vocea presedintelui consiliului. Deja ma certasem si cu el.
-Poftiti la bord. Va asteptam.
Lovitura de teatru. Cei care aproape ne-au anihilat de doua ori, care ne-au omorat semenii, acum erau asteptati!!! Atunci, acolo, s-a semnat actul de desfiintare a GTVA-ului si de infiintare a GTVSA-ului. De atunci Shivanii ne-au fost cei mai buni prieteni.
Atunci m-am revoltat si eu. Aaaaaahhh! Ura aceea rece, ura oamenilor, calculata, metodica si neiertatoare. In loc sa ma inrosesc la fata si sa imi pierd calmul, l-am castigat, impreuna cu setea de razbunare, si drumul ratacirii.

Ne vom revedea...

Blestemata nebuloasa... M-am saturat, VREAU SA IES!!! Daca are dreptate psihologul navei trebuie sa ma descarc. Sa spun povestea mea cuiva. O poveste care n-a interesat pe nimeni.
Acum treizeci si noua de ani Armata Galactica Terrana si Flota Parlamentare Vasudana erau deja in razboi de paisprezece ani. Amandoua in pragul colapsului, aproape distruse. Apoi au aparut Shivanii. Oamenii si acesti Vasudani au format repede o alianta subreda pentru ai opri. Degeaba. Au distrus Vasuda Prime si i-am oprit de la a distruge Pamantul, dar cu pretul pierderii contactului cu acesta. Dupa treizeci si doi de ani aceasta fragila alianta a fost iar pusa la incercare doar ca din interior. Trei sisteme s-au revoltat si au inceput rebeliunea. Tatal meu a fost printre primii cazuti la lupta de la Paterson. Au reusit si i-au gasit trupul si mama a plecat sa il aduca acasa sa il inmormantam... N-ar fi trebuit sa o las. Rebelii au atacat transportorul ei si i-au imprastiat pe amandoi in spatiul rece.
GATAAAAAAAAAAAAAA!!! Nu mai vreau sa imi amintesc! Doare prea tare!! Dar trebuie. M-am inrolat si am luptat . Ucideam orice era de cealalta parte a baricadei cu setea unui ucigas... Dar credeam ca o sa redevin cum eram dupa ce se va termina. Cand s-a terminat toata nebunia s-au intors Shivanii. Aproape ca ne-au exterminat dar i-am oprit. Pana data viitoare. M-am reintors acasa. Incredibil cum plantele de pe Pamant s-au adaptat asa de bine pe Deneb. Caisul inflorise, merii inmugurisera... Mi se parea ca o sa fiu iar normal. Totusi ma simteam singur . Singura persoana la care m-am gandit a fost iubita mea. Plecasem din bratele ei si ma dusesem direct in cele ale miresei in doliu.
Am batut timid la usa. Mi-a raspuns chiar ea. Si-a aratat in mica deschizatura a usii fata.
-Buna ziua. Cine sunteti? Nu ma mai cunostea.
-Nu ma mai tii minte?
-Ar trebui?
-Lucian ma numesc.
-Luci!!!
Mi-a sarit in gat, m-a invitat in casa, n-am mai stiut de noi o zi intreaga. Dar eu nu mai puteam simti nimic. Am plecat de la ea si m-am dus direct la baza flotei. Am cerut un loc de munca cat mai departe. Cat mai departe de iubire, de fericire, de amintiri. Cat mai departe... Am fost trimis pe planeta capitala. Am avansat repede prin ranguri pentru ca munceam zi si noapte, faceam orice ca sa uit. Dar la o sedinta am contrazis un personaj ciudat care a aparut de nicaieri la noi. Era chiar presedintele de consiliu al aliantei. Eram stimat de toti deci nu ma putea inlatura asa ca solutia sa a fost perfecta. Tocmai descoperisem calea catre o noua galaxie si m-a numit comandantul expeditiei. Mi s-a dat o baza saracacioasa intr-o centura de asteroizi si mi-a dat cele mai vechi nave aflate la dispozitia sa. De fapt nava care trebuia sa ma duca acolo era "aranjata". Trebuia sa explodeze la zece secunde dupa ce intram in subspatiu... Numai norocul si un prieten bun m-au salvat. Presedintele a fost inlaturat si inlocuit. Noul presedinte m-a vazut ca un erou si mi-a lasat mana libera. Mi-am mutat baza intr-o nebuloasa. N-am mai iesit de aici de doi ani.
Nu mi-am mai vazut stelele, iubitele mele stele.Nu vad decat cum joaca fantasmele trecutului in spatele geamului din cabina mea, o avertizare muta de dincolo si in care ne vom pierde cu totii. Ce se aude? Suna telefonul. Daca nici macar in timpul liber nu ma lasa in pace ii mananc pe baieti:
-Alo?
-Ai plecat demult fara sa zici un cuvant...
-Ah, tu.. Intelege-ma, nu voiam sa suferi...
-Te-am iubit, te-am iubit prostutule si te iubesc si acum. Vin-o inapoi!
-Da, dar eu numai sunt acel pe care l-ai iubit, eu sunt o fiara, o armura goala in care a mai ramas doar un bob de nisip.
-Nu vorbi asa!
-Nu pot! Nu pot! Te rog, daca m-ai iubit intelege-ma si uita-ma!
-Nimic din ce iti voi zice nu iti va alina durerea, nu?
-Nu! Doar o va intarata.
-Atunci adio! Dar tine minte ceva...
-Ce...?
-Undeva, candva, ne vom revedea...